Vine nu a murit, s-a reinventat în Byte, noua rețea socială pentru clipuri de șase secunde

de: Alexandru Puiu
27 01. 2020

Byte este un proiect mai vechi al co-fondatorului Vine, iar aplicația este acum online. Dacă ești de părere că poți crea clipuri bune de șase secunde, o găsești pe iPhone și Android.

La momentul lansării, Vine a fost o aplicație revoluționară. Mulți dintre vloggerii care astăzi fac valuri pe YouTube sau Instagram și-au început cariera cu scurtmetraje de șase secunde pe acea platformă. Din păcate, după câțiva ani de succese răsunătoare, aplicația a fost cumpărată de Twitter, doar pentru a fi îngropată în 2017.

În contextul în care comunitatea celor care simt că pot genera conținut amuzant de câteva secunde a explodat în ultimii ani, succesul TikTok atestând acest lucru, nu ar trebui să vină ca o surpriză majoră faptul că cineva s-a gândit să reînvie Vine, fie și sub alt nume.

Noua aplicație Byte a fost creată de Dom Hofmann, co-fondatorul Vine. Se vehiculează această lansare încă din 2017, dar abia acum se pare că au fost realizate suficient de multe teste încât progrămelul să devină public. Ca referință, au trecut câteva luni de când Byte s-a flat într-un beta închis.

Orice utilizator de iOS sau Android poate descărca Byte pe al său smartphone. Aceasta este linkul de Apple AppStore, iar acesta este dedicat utilizatorilor de Google Play. Pentru a atrage cât mai mulți creatori de conținut, Hofmann a promis că ar trebui să dureze foarte puțin timp până când va introduce in-app o soluție de monetizare. În acest scop, va fi implementat un program pentru parteneri, similar probabil cu cel din Instagram.

Pentru autentificare pe Byte poți folosi contul tău Google sau contul tău Apple. În mod previzibil, aplicația are o interfață cât se poate de simplă, cu accent pe conținut video care îți ajunge în fața ochilor la câteva momente după ce ai deschis-o. Va fi interesant să vedem dacă va face concurență TikTok sau o vom trece peste un an la capitolul eșecuri răsunătoare.